martedì 17 luglio 2012

6 di Mai 1976 "Il taramot in Friûl"


1976.Coop.Ca.
Un brut ricuart

O jeri sentât in cusine,  un pôc par fam,  un pôc par no savê ce fâ mi jeri metût a roseâ une croste di formadi, vecje e induride come il corean.
Mê mari jere cjapade a preparâ la cene, e jere tant impegnade, che no mi steve in scolte.
La pignate sul fûc cul  calôr e alçave il tapon ,e sborfant come un treno ,e  burive fûr tufs di vapôr, e dulintor si nulive, un bonodôr di mignestron.
Jenfri  chel bruntulâ de pignate, e il sclopetà des  faliscjis tal fûc o ai sintût un sunsûr, de bande dal barcon che al dave su le androne.  Tal imprin lizêr e lontan,
daspò, i claps dal mûr a an tacât a ticâsi, e ducj insieme, simpri plui fuart a bati. 
Mi pareve di sinti une vôs che diseve: << va fûr >> jerial il me sintiment, o jerial propit une vôs. No 'nd ai vût timp di pensâ, parsot le androne, simpri di chê bande, al jere rivât un rumôr, che intun moment,  al jere cressût cussì tant, che al centenave tal sintiment, e al spaurive il cûr.
Dûr e imbramît o stevi fer, fintremai che o 'nd ai capît:<< mame ! >> I ai  vosât,
 << lin fûr al è il taramot. >>
Lis gjambis spauridis, no volevin savê di cori, e  pareve che fossin incoladis tal pedrât.
Il madracat, che al remenave sot tiere, al moveve il curtîl, come lis ondis tal mâr.
Al pareve che sot de tiere e fos une bestie feroce, rabiose, e sameave che no volès cuietâsi, fintremai che dut nol fos sdrumât.
Ae fin si è fermât.
La int su la strade, cu la tremarele tes gjambis, e un grant pês intal cûr.
Ducj che si domandavin << Cui sa  dulà che al è stât ? Cui sa ce che al è sucedût ? >>

Plume di Ingjustri

Nessun commento:

Posta un commento