Un brut ricuart
O jeri sentât in cusine, un pôc par fam, un pôc par no savê ce fâ mi jeri metût a roseâ
une croste di formadi, vecje e induride come il corean.
Mê mari jere cjapade a
preparâ la cene, e jere tant impegnade, che no mi steve in scolte.
La pignate sul fûc cul calôr e alçave il tapon ,e sborfant come un
treno ,e burive fûr tufs di vapôr, e
dulintor si nulive, un bonodôr di mignestron.
Jenfri chel bruntulâ de pignate, e il sclopetà
des faliscjis tal fûc o ai sintût un
sunsûr, de bande dal barcon che al dave su le androne. Tal imprin lizêr e lontan,
daspò, i claps dal mûr a an
tacât a ticâsi, e ducj insieme, simpri plui fuart a bati.
Mi pareve di sinti une vôs
che diseve: << va fûr >> jerial il me sintiment, o jerial propit
une vôs. No 'nd ai vût timp di pensâ, parsot le androne, simpri di chê bande,
al jere rivât un rumôr, che intun moment,
al jere cressût cussì tant, che al centenave tal sintiment, e al
spaurive il cûr.
Dûr e imbramît o stevi fer,
fintremai che o 'nd ai capît:<< mame ! >> I ai vosât,
<< lin fûr al è il taramot. >>
Lis gjambis spauridis, no
volevin savê di cori, e pareve che
fossin incoladis tal pedrât.
Il madracat, che al remenave
sot tiere, al moveve il curtîl, come lis ondis tal mâr.
Al pareve che sot de tiere e
fos une bestie feroce, rabiose, e sameave che no volès cuietâsi, fintremai che
dut nol fos sdrumât.
Ae fin si è fermât.
La int su la strade, cu la
tremarele tes gjambis, e un grant pês intal cûr.
Ducj che si domandavin
<< Cui sa dulà che al è stât ? Cui
sa ce che al è sucedût ? >>
Plume di Ingjustri
Nessun commento:
Posta un commento